luni, 28 februarie 2011

SCMD ARAD SI CONSILIUL LOCAL CIVIC

       LA DATA DE  28.02.2010, S-A CONSTITUIT LA ARAD CONSILIUL LOCAL CIVIC.
S.C.M.D. ARAD CONSIDERÂND  CĂ OBIECTIVELE ŞI SCOPUL ACESTEI ORGANIZAŢII A SOCIETĂŢII CIVILE ARĂDENE ,CORESPUND CU OBIECTIVELE ŞI ASPIRAŢIILE CADRELOR MILITARE DIN SINDICATUL NOSTRU,PENSIONATE ACUM,A ADERAT LA ACEST FORUM,A CĂRUI OBIECTIVE GENEROASE ŞI REPREZENTATIVE,SUNT URMĂTOARELE:

-Forum cetăţenesc destinat dezbaterilor publice şi dialogului cu autorităţile locale
-Interfaţă activă între nevoile ,problemele, obiectivele,aşteptările şi proiectele comunităţii locale şi   ale  Aradului pe de o parte,şi autorităţi locale sau centrale pe de altă parte.
-Susţinerea ideii de ,politici publice" ca modalitate semnificativă de activitate a administraţiei locale.
-Dezvoltarea parteneriatului autentic şi neobedient între societatea civilă arădeană şi reprezentanţii pe care arădenii i-au mandatat în funcţii administrative locale sau centrale.
-Conştientizarea rolului de cetăţean activ implicat în identificarea şi rezolvarea problemelor comunităţii şi ale oraşului.
-Dezvoltarea spiritului civic şi a conştiinţei de cetăţean,de alegător şi nu în ultimul rând de contribuabil.
-Monitorizarea autorităţilor locale publice.
-Dezvoltarea şi realizare unor proiecte şi acţiuni concrete pe domenii de interes public.
-Promovarea identităţii Aradului,a patrimoniului şi valorilor sale.
-Continuarea şi dezvoltarea tradiţiilor specifice oraşului.
-Dezvoltarea spiritului de civilizaţie urbană.
-Sprijinirea dezvoltării spaţiului urban din punct de vedere al calităţii mediului şi al calităţii urbanistice.
-Susţinerea şi promovarea unui urbanism de tip integrat.
-Normalizarea relaţiei dintre spaţiul public şi cel privat.
-Constituirea unei poziţii publice comune în ceea ce privesc problemele de interes public a diferitelor asociaţii şi ONG-uri - dincolo de specificul fiecăreia dintre acestea.

   BIROUL FILIALEI 1 ARAD
 







marți, 22 februarie 2011

Adunare sindicală

Joi, 24.02.2011, ora 12.00, invităm  toţi membrii sindicatului nostru, să participe la adunarea lunară, care se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor ,cu următoarea ordine de zi:
    1.Situaţia acţiunilor  şi a demersurilor juridice intreprinse până în prezent.
    2.Definitivarea sistemului de anunţare în lanţ.
    3.Probleme diverse:
         -situaţia plăţii cotizaţiei  conform Statutului
         -stabilirea cuantumului fondului lunar
         -situaţia cheltuielilor proprii
Rugăm membrii de sindicat să acorde importanţa cuvenită acestei acţiuni şi să ne onoreze cu prezenţa.

      PREŞEDINTELE  FILIALEI 1 ARAD
        COL.(r)  
                     GHEORGHE    ISTRATE

duminică, 13 februarie 2011

URGENT



1.Facem un apel la membrii de sindicat  care nu au depus acţiuni de contestare în instanţă a noilor decizii de pensionare, să ia legatura de urgenţă cu  avocatul pentru care a optat fiecare, în vederea  încheierii contractului şi depunerea documentelor.
Sunt necesare următoarele documente:
-  carte de identitate;
-  decizie nouă;
-  decizie veche;
-  plicul cu primirea deciziei noi
-  cupon vechi decembrie ( sau noiembrie , octombrie 2010);
-  cupon nou pensie micşorată;
- copie contestaţie;
- adresă de expediţie de la poştă;
- copie confirmare primire.
Pe fiecare copie se scrie „ este conform cu originalul” şi se semnează.
Este necesar să depunem  aceste acţiuni în următoarele  zile,pentru a ne încadra în termenele stabilite.
Menţionez faptul că hotărârea de acţiune în instanţă este un act unilateral care exprimă propria voinţă.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE  FILIALEI 1 ARAD
Col.(r)   GHEORGHE   ISTRATE

miercuri, 9 februarie 2011

GÂNDURILE UNUI COMANDANT

Stimati colegi
1. Nu trebuie sa ne miram si sa ne alarmam la aparitia unor manifestari de destabilizare a sindicatului nostru!.Trebuie sa recunoastem, dar cu tristete, ca si printre noi se gasesc potentiale "cozi de topor."        Era de asteptat ca sindicatul nostru sa fie tinta unor atacuri pentru ca a devenit un pericol pentru actuala putere. Este trist ca unii dintre noi care, pentru un "pumn de arginti",  raspund la chemarea celor care vor sa ne destabilizeze actioneaza si din interior, culmea, chiar impotriva propriilor interese, facand jocul celor care nu ne mai vor! Trebuie sa ramanem vigilenti, sa raspundem cu demnitate si duritate unor asemenea mesaje, sa ne mentinem uniti si sa explicam tuturor,pensionari militari dar si altora, ca actionam in interesul tuturor,nu numai pentru pensia noastra "nesimtita", si ca cei care astazi au primit o pensie mai mare, maine o vor regreta prin faptul ca am fost decuplati de sistemul militar din care am iesit si am fost legati de nenorocitul "punct de pensie".Societatea civila trebuie sa vada in noi un exemplu de lupta legala si corecta pentru drepturile noastre si sa-i determinam sa ni se alature in actiunile viitoare, sa-i convingem ca publicarea nefericita a situatiei recalcularii pensiilor MApN pe internet nu a fost decat o manipulare mizerabila, o incercare de a-i nemultumi si mai mult  pe pensionarii civili vizavi de pensiile noastre.
2. Lupta noastra pentru restabilirea drepturilor obtinute legal este doar o etapa a existentei SCMD. In statutul sindicatului sunt mai multe obiective catre care cred ca trebuie sa ne indreptam atentia.Spre exemplu sindicatul poate desfasura activitati economice pentru completarea veniturilor sale. Este o realitate ca pregatirea profesionala si puterea de munca ale celor mai multi dintre noi sunt irosite in mod nemeritat. Avem capacitatea sa infiintam societati comerciale cu diferite obiecte de activitate (consultanta financiara, juridica, contabilitate etc., ateliere de reparatii, agentii de turism, comert etc.) in care pot munci membrii sindicatului si cei ai familiilor fara sa mai depindem de altii, avem posibilitatea sa infiintam camine pentru batranii nostri (exista spatii suficiente care pot fi obtinute cu titlu gratuit de la organele locale si care pot fi amenajate cu contributia noastra si a diferitelor organizatii similare din strainatate) si multe alte initiative in concordanta cu statutul SCMD. Nu trebuie decat sa ne folosim initiativa si inteligenta pentru a ne construi o lume mai buna pentru noi si familiile noastre.
3. Daca ne limitam activitatea doar pentru lupta inceputa pentru drepturile noastre, imi este teama ca dupa incheierea acesteia multi dintre membrii actuali nu vor mai gasi ratiunea existentei sindicatului si il vor parasi!

Cu stima si respect
G-ral bg.(R) Ioan Popa

duminică, 6 februarie 2011

Adunare sindicală

Rugăm insistent toţi membrii noştri de sindicat să fie prezenţi MARŢI,08.02.2011,orele 14.00,la întîlnirea ce va avea loc la Casa Sindicatelor,cu reprezentanţii Cabinetului de avocaţi BALAŞ. Vom fi informaţi despre procedurile urgente care trebuie intreprinse de către toţi membrii Filialei,ca urmare a intâlnirii de la Alba Iulia.

MANIPULARE???

Referitor la postarea apărută vineri,4 februarie 2011,pe pagina principală a SCMD, doresc să-i asigur pe toţi membrii de sindicat  că nu au fost abandonaţi de către conducerea Filialei şi ne străduim să luptăm pentru recâşigarea drepturilor sindicaliştilor noştri şi intereselor SCMD.Nu suntem aliniaţi politic şi nu suntem manipulaţi de către ,,moguli" sau opoziţie.Personal mă simt umilit,dezonorat,supus unor încercări de manipulare şi prostire.
     Tempus soluta all.
PS. Pentru cei care încearcă să destabilizeze şi să ne învrăjbească,numărul membrilor de sindicat nu este 400 ,suntem exact 173.