duminică, 16 iunie 2013

INFORMARE -STADIUL ADOPTĂRII ÎN CAMERA DEPUTAŢILOR A PLx – 164/2013

În data de 4 iunie a.c., Comisia pentru egalitatea de şanse a dat aviz favorabil proiectului de lege PLx-164/2013 (legea reparatorie), cu menţiunea că a respins toate amendamentele prezentate, fiind practic de acord cu conţinutul proiectului aşa cum a fost votat în Senat. Problemele au apărut în Comisia pentru muncă şi protecţie socială (preşedinte dl Florin IORDACHE, membru PSD). Preşedintele comisiei a pus direct în discuţie amânarea avizului care urma să fie formulat în condiţiile existenţei mai multor amendamente depuse de către unii deputaţi, amendamente care dacă ar fi fost adoptate ar fi condus la un conţinut diferit al proiectului faţă de forma votată în Senat.
Având în vedere modul în care preşedintele comisiei a pus problema, reprezentantul Ministerului Finanţelor a cerut timp pentru verificarea consecinţelor care ar rezulta din amendamentele respective. Pe cale de consecinţă, avizul comisiei s-a amânat pentru o dată care nu a fost precizată.

În această situaţie neaşteptată şi nedorită, opinăm că la Casa de pensii sectorială a MApN se vor pune în aplicare, cel mai probabil din luna iulie a.c., deciziile “privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale”.

Recomandăm membrilor de sindicat aflaţi în această situaţie dificilă, daca sunt în interiorul termenului legal de contestare, să-şi exercite calea legală de atac în justiţie a acestor decizii ,pentru a obţine anularea sau suspendarea lor.


COORDONATORUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC

Colonel (r) Caloian M.